II. Domnii Tarii Romanesti
131o-1363.
Alexandru Basaraba
1310. După moartea lui Mircea-vodă, cnezii olteni îl aleg voievod pe fiul
domnesc Alexandru, poreclit „Câmpulungeanul” din cauza cuceririi Câmpulungului
de la contele sas Laurenţiu. Prin căsătoria sa cu Marghita, fiica lui Ivancu
Basaraba de la Nedeia, Alexandru-vodă îi
împacă desăvârşit pe Basarabii din Romanaţi cu cei din Dolj, certaţi de la 1288
încoace prin înlocuirea lui Bărbat-vodă de către Dan-vodă.
1315. Stăpânind din trecut în Muntenia judeţele Argeş, Muscel, Teleorman şi
Vlașca, Alexandru-vodă cuprinde treptat în mare parte restul teritoriului
cuman: Dâmboviţa, Ilfovul, Prahova, Buzăul şi întreaga Ialomiţă. Întemeiază sau
întăreşte Târgoviştea, Bucureştii, Buzăul şi mai ales Orașul-de-Floci,
tătărește „Iflok”. Zideşte pe munte castelul numit al Argeșului, zis în urmă
cetatea lui Negru-vodă.
1320. Se amestecă şi exercită o mare înrâurire în afacerile imperiului
bulgar.
1323. Trimiţând peste Dunăre o oaste de români şi de cumani, îl ajută pe
principele Mihail de la Vidin de a se urca pe tronul de la Târnovo. La bulgari,
Alexandru-vodă poartă numele cuman de „Olur-voevoda”.
1327. Alexandru-vodă se află în relaţii cu papa Ioan XXIII.
1328. Încetează de a mai plăti tribut Ungariei. Moare Doamna Marghita, mama
primilor copii, Nicolae şi Vladislav.
1329. Alexandru-vodă o ia în căsătorie pe Doamna Clara, catolică, din
familia contală maghiară Kukenus.
1330. Trimite pe socrul său Ivancu Basaraba cu o oaste românească şi cu un
contingent săsesc de la Braşov împăratului Mihail de la Târnovo contra regelui
sârb Ştefan de la Decian, unde bulgarii au fost bătuţi. Regele ungur
Carol-Robert, profitând de neînţelegerea între români şi sârbi, năvăleşte în
Oltenia cu o puternică armată şi ocupă Severinul.
1330. Alexandru-vodă, propunând condiţii de pace, Carol-Robert refuză,
înaintează prin Gorj şi Vâlcea, trece în Muntenia şi asediază castelul
Argeșului. Alexandru-vodă îi înfrânge pe unguri şi-l sileşte pe Carol-Robert a
cere de astă dată, încetarea de la arme. Simulând pacea, impune ungurilor
retragerea din ţară prin Gorj spre hotarele Temeșianei, îi ademeneşte într-o
cursă şi nimiceşte întreaga armată maghiară, însuşi regele abia scăpând
travestit. Alexandru-vodă reia Severinul.
1331. Bizantinii atacând pe noul împărat bulgar Alexandru de la Târnovo,
Alexandru-vodă îi trimite un ajutor de oaste români şi cumani. Cu această
ocazie, bizantinul Cantacuzino constată că tactica militară a românilor e
identică cu a tătarilor. Alexandru-vodă începe a-şi lua titlul de Domn a toată
Ungro-Vlahiei.
1332. Ascultat de bulgari şi temut de unguri, Alexandru-vodă, în curs de
mai mulţi ani de pace, organizează şi întăreşte ţara.
1342. Murind Carol-Robert, fiul său Ludovic urmează pe tronul Ungariei.
Pentru a-l încerca pe noul rege ungur, Alexandru-vodă îi îndeamnă la răscoală
pe saşii din Ardeal şi se pregăteşte el însuşi de război. Pedepseşte cu o mare
străşnicie câţiva boieri olteni devotaţi regelui Ludovic, mai ales pe Zărneşti,
care sunt siliţi a fugi în Ungaria.
1343. Regele Ludovic intră în Ardeal şi potolește răscoala saşilor.
Alexandru-vodă merge el însuşi în Ardeal la întâmpinarea lui Ludovic, primit cu
multă consideraţie, recunoaşte suzeranitatea Ungariei pentru Severin, Haţeg,
Amlaş şi Făgăraş.
1345. Hanul tătar Atlamoș din Moldova face o invazie în Ardeal. Rugat de
către regele Ludovic, care era ocupat atunci cu afacerile Poloniei,
Alexandru-vodă se pune în fruntea unei oştiri din români şi ardeleni, mai ales
secui, îi goneşte pe tătari, îi urmăreşte în Moldova şi-i biruieşte, căzând în
luptă însuşi hanul Atlamoș. Memoria acelui han se păstrează în balada poporană
româna, despre moartea lui Alimoș. Vestea despre puterea politică şi militară a
lui Alexandru-vodă ajungând la Roma, mai cu seamă prin episcopul catolic
Dimitrie de la Oradea, amic al românilor, papa Clement VI adresează o bulă
către Domnul Ţării Româneşti şi totodată către mai mulţi fruntaşi români de
peste Carpaţi, numindu-i pe toţi „Români”. Alexandru-vodă autorizează infiinţarea
unui episcop vizitator peste bisericile catolice din ţară, subordonat
episcopului titular din Ardeal.
1346-1350. Primind de la regele Ludovic un ajutor de secui, Alexandru-vodă face
o nouă victorioasă campanie în Moldova contra tătarilor. Repetate expediţii
spre Siret şi spre Prut, în urma cărora se anexează către Ţara Românească
Râmnicul Sărat, Brăila şi Moldova de jos, la sud de Bârlad. Dese negocieri
diplomatice între regele Ludovic şi Alexandru-vodă prin intermediul episcopului
catolic Dimitrie de la Oradea.
1351. Întărâtat de neastâmpărul românilor, hanul tătar cel mare din
regiunea Nistrului se mişcă cu o oştire formidabilă, contra căreia înaintează
Alexandru-vodă numai cu românii, reţinându-i câtva timp lângă Siret în
aşteptarea unui contingent unguresc. Regele Ludovic trimiţând în ajutorul lui
Alexandru-vodă 40.000 de oameni din Ardeal, se încinge o groaznică bătălie
foarte încăpăţânată, în care nici o parte n-a obţinut o victorie decisivă şi
toţi tătarii, cuprinşi de panică, se retrag fără a mai reveni în Moldova.
1352. În luptele precedente distingându-se prin vitejie nu numai Nicolae şi
Vladislav, dar şi fiul domnesc cel mai mic Radu-Negru din căsătoria cu Doamna
Clara, Alexandru-vodă pe Nicolae şi-l asociază la domnie, pe Vladislav îl pune duce
al Făgăraşului, iar pe Radu-Negru îl face Ban al Severinului.
1353. Înlesnit prin participarea la domnie a celor trei fii, Alexandru-vodă
îşi concentrează personal atenţia asupra organizării noilor sale posesiuni din
sudul Moldovei.
1354. Regele Ludovic, aliindu-se cu polonii şi având cu sine pe
Alexandru-vodă cu o ceată de români, devasteza teritoriul tătăresc de peste
Nistru până la fluviul Bug. Din acea expediţie, trecătoarea râului Slucz în
Volinia mai purta încă la poloni în secolul XVI numele învechit de „Vadul lui
Basaraba”, „antiquis Bassarabei vadum”, după numele lui Alexandru-vodă mai
probabil decât după Basarabii aşa-zişi Principi Bolohovești, cei de pe la 1220.
1355. Alexandru-vodă pe fiică-sa Leanca o dă în casatorie principelui
Vukașin, devenit rege al Serbiei.
1356. Pe a doua fiică o marită după împăratul bulgar Strașimir de la Vidin.
1358. Alexandru-vodă negociază cu imperiul Bizantin şi cu patriahatul
constantinopolitan. Pe ruda sa, Bogdan-vodă din Maramureş, descendent din
cnezii emigraţi din Romanaţi sub Bărbat-vodă, Alexandru-vodă îl îndeamnă să
ocupe Moldova nordică şi să se sustragă coroanei ungare. În acelaşi timp arată
pe faţă multă amiciţie regelui Ludovic, dându-i şi obţinând în schimb condiţii
favorabile pentru comerţul internaţional cu Transilvania. Lucrează pentru
înflorirea porturilor dunărene Brăila şi Orașul-de-Floci.
1359. Se încuviinţează de către patriarhul ecumenic Calist I o mitropolie
românească la Curtea-de-Argeș, numindu-se primul titular Iacint Kritopul cu
titlul de: „a toată Ungro-Vlahia şi al Plaiurilor”.
1360. Filul domnesc Radu-Negru se însoară cu o principesă bizantină,
Kalinikia. Alexandru-vodă, pe lângă titlul de mare-voievod, mai adoptă
prenumele imperial Ioan, după modelul titulaturii bulgăreşti, fără a fi aceasta
vreun semn de înrudire. Nicolae-vodă, asociat la domnie, trimite 2.000 de
călăreţi peste Dunăre în ajutorul lui Vukașin contra Turcilor. Alexandru-vodă
nu încetează de a da ajutoare pe sub mână lui Bogdan- vodă din Moldova de sus
contra ungurilor.
1361. Regele Ludovic află aceste uneltiri şi începe a-l ameneninta pe
Alexandru-vodă, dar se fereşte de un război. Bogdan-vodă reuşeşte să respingă
toate succesivele atacuri din partea ungurilor şi întemeiază voievodatul
moldovean, graţie ajutoarelor lui Alexandru-vodă.
1363. Trecut de octogenar, moare „marele Basaraba”, după cum îi ziceau
românii lui Alexandru-vodă şi lasă fiilor săi o puternică ţară, pe care mult
timp în urma străinii din occident o numeau „ţara lui Alexandru Basaraba”.
1363-1364.
Nicolae Basaraba
1364. Asociat la domnie încă de la 1352, Nicolae-vodă domneşte singur abia
un an după moartea tatălui său, în memoria căruia ia numele dublu de
Nicolae-Alexandru. Saşii de la Sibiu, în special posteritatea contelui Konrad
de la Tălmaciu, încep a ridica pretenţii asupra ducatului de Amlaş.
Nicolae-vodă moare şi e înmormântat în biserica din Câmpulung, pe care o
înzestrase de pe la 1352.
1364-1373.
Vladislav Basaraba
1364. Vladislav-vodă, numit în popor Laiotă, sinonim cu Negru, pleacă din Făgăraş,
aflând despre moartea fratelui său Nicolae. Mai întâi îi îngrozeşte pe saşii de
la Sibiu, pustiind Tălmaciul şi dând foc mănăstirii catolice de acolo, unde
erau depuse toate documentele familiei contelui Konrad. De aici se pogoară la
Câmpulung, apoi la Curtea-de-Argeș, în fine trece în Oltenia, unde e recunoscut
de către Basarabi, care îi dau titlul de Rege.
1365. Supărat mai înainte pe Alexandru-vodă pentru ajutoarele date lui
Bogdan-vodă din Moldova, mai indignat acum de îndrăzneaţa ardere a Tălmaciului
de către Vladislav-vodă, regele Ludovic proclamă război Ţării Româneşti. Ştiind
că românii sunt gata a respinge invazia, ungurii ocolesc Oltenia, trec peste
Dunăre în Bulgaria, surprind Vidinul, îl prind pe împăratul Strașimir, cumnatul
lui Vladislav-vodă şi aşează acolo o garnizoană maghiară. În acelaşi timp,
celălalt împărat bulgar, Alexandru de la Târnovo e gonit de fiul său, Şișman şi
se adăposteşte la Vladislav-vodă, care-i dă să trăiască din venitul judeţului
Muscel.
1366. Şișman de la Târnovo, însoţindu-se cu o oştire turcă, se pregăteşte
să atace Vidinul şi Oltenia. Vladislav-vodă, împreună cu fratele său
Radu-Negru, atunci Ban al Severinului, preîntâmpină mişcarea turcilor, trece
Dunărea cu 20.000 de români, loveşte 80.000 de inamici şi-i înfrânge,
fugărindu-i până la Târnovo. De aici surprinde Silistra şi cucereşte Dobrogea
până la gurile Dunării. În această campanie se distinge prin vitejie ungurul
Ladislau de Doboka, fratele Doamnei Clara, străbun al Văcăreștilor, căruia
Vladislav-vodă îi dăruieşte drept răsplată mai multe moşii în Ţara Făgăraşului.
Vestea strălucitei victorii asupra turcilor se
răspândește în Europa; se bucură papa Urban V; regele Ludovic şi-o atribue
sieşi ca suzeran al lui Vladislav-vodă, se împacă cu Domnul Ţării Româneşti,
porunceşte saşilor de a nu mai tulbura ducatul de Amlaş şi pe unele monede
ungureşti întipăreşte capul negru al Basarabilor ca semn glorios despre
vasalitatea invingtorului turcilor.
1367. Cu ocazia delimitării ducatului de Amlaş, între vecinii din partea
Transilvaniei apare un Ioviţă Basaraba, poreclit Tompa, purtând titlul de conte
de Wintzberg sau al munţilor Sibiului. Pe de o parte poporul înmulţindu-se
peste măsură în Oltenia, pe de altă parte fiind trebuinţă de întărirea
elementului românesc în posesiunile transcarpatine, Vladislav-vodă aduce şi
aşează o numeroasă colonie de olteni în ducatul de Amlaş, căruia îi dă
latineşte numele de „ducatus Novae Plantationis”.
1367. Înfiinţează lângă Prut, la marginea teritoriului muntenesc din
Moldova, la localitatea numită Salatina, un nou punct de vămuire pe calea spre
stăpânirile hanului tătăresc.
1368. Acordă braşovenilor un tratat comercial, confirmând cele anterioare
din partea lui Alexandru-vodă şi a lui Mircea-vodă.
1369. Vladislav-vodă întăreşte clerului catolic drepturile acordate mai
înainte de către Alexandru-vodă.
1370. Fără a renunţa în formă la suzeranitatea Ungariei, adică urmând a-şi
da titlul de „Dei et regis Hungariae gratia”, Vladislav-vodă trece pe
neaşteptate în Bulgaria şi goneşte din Vidin garnizoana ungurească, ceea ce-i
procură o mare popularitate la sârbi şi la bulgari. Declarându-l moştenitor al
tronului pe Radu-Negru, îl depărtează din Severin şi îl trimite peste Carpaţi
ca duce al Făgăraşului.
Vladislav-vodă ocupă Vidinul în numele cumnatului
său Strașimir, menţinut în robie la unguri. Regele Ludovic se mişcă cu o
formidabilă armată pentru a strivi întreaga Ţară Românească: dintr-o parte
însuşi regele prin Temeșiana asupra Vidinului şi de acolo asupra Olteniei; din
altă parte, voievodul transilvan prin secuime asupra Munteniei. La sud,
Vladislav-vodă părăseşte Vidinul şi-i închide pe unguri în Severin,
mărginindu-se a împiedica joncţiunea celor două corpuri ungureşti; la nord,
românii îi atrag pe unguri într-o cursă şi-i extermină. Victoria se datorează
în mare parte lui Dragomir Basaraba, cneaz din Dâmboviţa, în urmă stareţ al
mănăstirii Cotmeana. Regele Ludovic, învins, se-mpacă cu Ţara Românească,
înapoiază Severinul şi-l eliberează pe împăratul Strașimir, care se întoarce la
Vidin, iar Vladislav-vodă în schimb recunoaşte suzeranitatea Ungariei. Prin
înţelegere cu patriarhatul constantinopolitan, Vladislav-vodă înfiinţează o a
doua mitropolie românească, cu reşedinţa în Severin, anume pe mitropolitul
Antim, fratele mitropolitului Iacint Kritopul de la Curtea-de-Argeș. Se află
totodată în bune relaţii cu papa Urban V şi nu impedică propaganda catolică, în
fruntea căreia se afla Domna Clara, mamă vitregă a lui Vladislav-vodă.
1371. Prima monedă românească de argint, cu stema Ţării Româneşti şi a
Ungariei. După stăruinţa lui Radu-Negru, se hirotoniseşte un episcop deosebit
la Făgăraş, anume Hariton. Roman Mușat, un Basaraba înrudit cu Vladislav-vodă,
ia în căsătorie pe fiica lui Laţcu-vodă din Moldova. Turcii, îndemnaţi de
împăratul Şișman de la Târnovo, fac o invazie în Oltenia, dar sunt surprinşi de
Vladislav-vodă şi aruncaţi în Dunăre. În acest an şi-n anii următori, călugărul
Nicodim, în înţelegere cu Vladislav-vodă, întemeiază în Oltenia mai multe
mănăstiri sau schituri: Prislop, Motru, Vodiţa, Tismana.
1372. Corespondenţa patriarhului bulgar Eutimie de la Târnovo cu
mitropolitul Antim de la Severin şi cu călugărul Nicodim de la Tismana.
Vladislav-vodă trimite daruri la Muntele Athos.
1373-1384.
Radu-Negru Basaraba
1373. Radu-vodă, supranumit Negru fiindcă era foarte negricios la faţă în
antiteză cu fiul său Mircea, căruia i se zicea Albul, s-a pogorât din Făgăraş
la Câmpulung, apoi la Curtea-de-Argeș, în fine a trecut în Oltenia, întocmai ca
predecesorii săi şi a fost recunoscut de către Basarabi. Laţcu-vodă din Moldova
fiind răsturnat de către popor din cauza catolicismului, tronul îl apucă un
principe litvan ortodox, Iuga Koriatovici din Podolia.
1374. Radu-vodă confirmă braşovenilor şi Bârsei întregi vechiul tratat
comercial cu Ţara Românească, menţionând în special vama de la Rucăr şi
punând-o în vedere ţarului Alexandru, fiind el însărcinat cu administraţia
judeţului Muscel. Radu-voda încetează de a mai plăti tribut Ungariei, deşi
recunoaşte suzeranitatea regelui Ludovic, punând stema Ungariei şi a dinastiei
de Anjou pe moneda românească de argint. Iuga Koriatovici se aşează la Bârlad
şi-i învinge pe tătari peste Prut.
1376. În acest an şi-ntr-un şir de ani, împreună cu călugărul Nicodim,
Radu-vodă construieşte şi împodobeşte mănăstirile oltene cele începute sub
Vladislav-vodă şi începe Cozia, a cărei clădire definitivă rămâne pe viitor lui
Mircea cel Mare.
1377. Regele Ludovic se plânge de neplata tributului din partea românilor
şi ameninţă cu un război.
1378. Iuga Koriatovici începe a împresura posesiunile Ţării Româneşti în
Moldova.
1379. Radu-vodă susţine la domnie în Moldova pe ruda să Petru, fratele lui
Roman Mușat şi-l trimite cu fiul domnesc Mircea în fruntea unei oştiri contra
uzurpatorului Iuga Koriatovici. Într-o bătălie mai jos de Bârlad, Mircea îl
înfrânge şi-l omoară pe Iuga Koriatovici, îl aşează pe Petru Mușat Domn al
Moldovei, trece apoi peste Prut, îi bate pe tătari şi cuprinde pământul până la
gurile Dunării la Chilia. Radu-voda începe a-şi adăuga la titlul domnesc „stăpânirea
peste Silistra şi spre ţările tătăreşti până la Marea Neagră”.
1380. Fiul domnesc mai mare, Dan se căsătoreşte cu o fiică a principelui
Vuk Brankovici, nepoata a regelui sârb Lazăr, prin care Radu-vodă intră în
alianţă cu mai toate familiile princiare slave de peste Dunăre. Murind
mitropolitul primat Iacint, vine în locu-i episcopul Hariton de la Făgăraş,
mitropolitul secundar Antim rămânând la Severin.
Din această Cronică a Basarabilor şi anume a
celor trei întemeietori ai Ţării Româneşti, rezultă, nu prin cuvinte, ci prin
fapte, ca un fel de Decalog, următoarele maxime de Stat, de la care ei nu s-au
abătut niciodată.
1. Când biruieşti un duşman, nu-l împinge la
disperare, ci pune-te la învoială şi să primeşti pacea.
2. Să înduri în tară orice altă religie, dar
niciodată nu ţi-o schimba pe a ta proprie, apărând-o cu o extremă energie.
3. În politica externă, ca şi în cea internă,
să ştii a ţine la fond, cedând sub raportul formei.
4. Pe toţi românii din afară ajută-i pe sub
mâna, să nu te faci însă pe faţă solidar cu dânşii.
5. Tronul fiind electiv în principiu, fiii
Domnului trebuie să strălucească prin fapte mari înainte de moartea tatălui
lor.
6. În privinţa bisericii, dacă e nevoie de un
patriarh din afară, atunci ia-l cât mai de departe, nu de la vecini.
7. Clerul e subordonat Statului, nu
supraordonat şi nici măcar coordonat.
8. Niciodată să nu uite românii ca ei fac
parte din Peninsula Balcanică, având interese familiare comune.
9. Să nu-ţi întinzi ţara decât numai pas la
pas, printr-o asimilare treptată, nu printr-o cucerire pripită.
10. Faţă cu duşmanii din afară, toate
vrăjmăşiile şi zâzaniile din lăuntru să dispară într-o clipă, iar cine nu se
supune striveşte-l!
Trimiteți un comentariu