Home » , , , , , , , , , , , » Ţiganii și originea lor

Ţiganii și originea lor

Written By Dragos Gros on duminică, 20 septembrie 2015 | 06:45




 Un subiect mereu delicat a fost cel al originii ţiganilor. A fost suficient ca  un oarecare să afirme că vin din India, că atât de interesantă li s-a părut oamenilor de cultură ideea, încât au şi decretat: având pielea închisă la culoare, originea lor nu poate fi decât indiană, eventual pakistaneză. Cercetări serioase nu ştiu să se fi întreprins, dar, ca în multe alte situaţii, demonstraţia a vrut să certifice o idee, aşa că toate „informaţiile” au mers convergent către aceasta. De curând, un om de cultură important în diaspora povestea într-un amplu articol cum au venit ţiganii din India. Mă văd obligat să-l contrazic: ţiganii nu de-acolo au venit în Europa, ci din Africa! Desigur, dacă ar fi o noutate absolută, teoria ar putea părea fantezistă; doar atâţia politicieni susţin teoria indiană! M-am întrebat mereu cum e posibil ca un popor să migreze la distanţe atât de mari, iar în locurile de baştină să nu mai rămână nici măcar urme ale lui. Cum a fost posibil ca o populaţie să fie declarată europeană încă din 2004, fără ca aceasta să poată certifica originile sale? N-am idee şi e treaba Uniunii Europene să-şi acorde o notă proastă pentru asta.

Să pornim de la nume. În toate ţările europene, populaţiile respective sunt numite ţigani, gitanos, zingari, gypsies, cigány, cigan etc. Fără dubiu, această denumire provine din „egyptian” etc., adică „egiptean”. Ce treabă are un popor nomad venit din India cu egiptenii, asta nu s-a străduit nimeni să explice. Ţiganii sunt nomazi chiar şi în zilele noastre şi trăiesc mulţi dintre ei în corturi; chiar şi cei care şi-au ridicat „pagode” şi „tajmahale”, tot în corturi îşi duc existenţa. Aşa trăiesc şi indienii? Din câte ştiu, nu. În schimb, Africa de Nord e plină de oameni asupra cărora atracţia corturilor încă acţionează, aşa că oricât de mare ar fi casa în care locuiesc, măcar un cort pe plajă tot fac; de weekend… Asemănările sunt multe, obiceiurile – aceleaşi, dar nu mi-am propus să scriu o carte, cel puţin nu încă.


Ţiganii au ajuns întâi în Spania, concomitent cu ocupaţia maură a peninsulei. Aceste triburi native în deşerturile din Yemen și în califatul din Egipt, au luat numele de egipteni, pentru a le distinge de triburile berbere care veneau din Fez şi din regatul Maroc condus de prinții Almohazi, berberi care erau cunoscuţi sub numele de mauri (moros). După căderea tronurilor de la de Sevilla și Cordoba, majoritatea mahomedanilor învinşi aparțineau triburilor de origine egipteană și sub acest nume au fost cunoscute de obicei aceste bande de migratori rătăcitori pe care soarta războiului i-a obligat să devină fugari, fără a le da timp să se așeze și se aclimatizeze. Erau ultima clasă de mauri, compusă în principal din descendenți ai triburilor stabilite în Spania după cucerirea ei maură și din triburile care au venit mai târziu în urma lui Abderahman, primul rege al Cordobei. A început astfel persecuția împotriva „egiptenilor” și vagabonzilor arabi rătăcitori, atunci când războaiele civile au devastat Andaluzia şi după ce emirii locali au cedat puterea în Valencia, Catalonia, Aragon și Castilia (cf. Nueva Recop., tom. 2 , lib. 8, tít. 11 , f ol. 371 şi următoarele).


Regele Juan I, în 1387, Enrique II – în anul 1407, Juan II – în anul 1437, au emis serioase decrete împotriva „egiptenilor” sau a celor care luaseră drumul pribegiei. Aceste dispoziții regale, care doar impuneau vinovaţilor diverse pedepse de servitute fără nici o despăgubire, nu au fost suficient de energice pentru a combate leneveala lor. Ambiția lui Abu Abdallah și lipsa de talent a concurentului său, Abdullah el-Zagal, au dat ultima lovitură puterii maure şi au înmulțit numărul de victime de război, pe care le-au lăsat fără nici o altă şansă decât sclavia, rigorile exilului şi pericolele unei vieţi rătăcitoare.


Pe 12 februarie 1501, un million de mauri care refuzaseră botezul s-au îmbarcat pentru Africa, diminuând astfel forțele învinșilor, în timp ce acela al învingătorilor creștea prodigios. În 9 decembrie 1609 a fost decretată expulzarea totală a maurilor din Spania. „Egiptenii” sau „maurii” fugari, urmăriţi fără încetare de autorităţi din cauza numeroaselor fărădelegi comise şi slăbiţi ca forţă colectivă s-au dispersat pe teritoriul spaniol şi în afara lui. Locul vechilor triburi fusese luat de familiile migratoare. În 5 octombrie 1611 a fost reînnoit ordinul ca ţiganii sau egiptenii să se ocupe exclusiv de muncile agricole sub protecţia nobililor, dar asta doar ţiganii care se recunoşteau ca şerbi. Foarte puţini au consimţit la acest statut, ceea ce a dus la elaborarea unor decrete (cf. Const. de Catalunia, libro 9 , título 17, mím. 1 y 2. — Nueva Recop., tom. 3 , lib. 8, tít. 2) împotriva tuturor acelora care se sustrag prin fugă statutului care le fusese destinat.


Edictul din 1611 i-a recunoscut sub denumirea comună de ţigani (gitanos) pe toţi indivizii migratori. Codul de legi din 1785, literele E şi G arăta că denumirea de „ţigani” şi „egipteni” sunt sinonime. Două edicte ale lui Filip al II-lea, din 1566 şi 1586 declarau că regulamentele poliţiei îndreptate împotriva vagabonzilor sunt aplicabile „egiptenilor” şi „ţiganilor”. Această ultimă denumire se folosea efectiv în Spania cu mult timp înaintea edictului din 1611 (cf. Nueva Recopilacion, vol.2, titlul 11, legile 11 şi 14).


Bula Regală a lui Filip III din 28 iunie 1619 a accentuat severitatea impusă rămăşiţelor de mauri; mai mult decât atât, în această epocă şi ceva timp înainte, s-a format opinia generală împotriva ţiganilor. Bula îi prezenta ca proscrişi şi le dădea un termen de 6 luni pentru a părăsi teritoriul spaniol. Acesta a fost rezultatul tuturor decretelor elaborate în decursul sec. XVII şi despre care a scris şi Cervantes (La Gitanilla, scrisă în 1612, la trei ani după expulzarea maurilor). Fără îndoială, ţiganii au continuat să trăiască în număr mare în Spania, cu toate edictele date de regi, ascunzându-se deseori după publicarea unui  decret, aşteptând să treacă zelul de început al autorităţilor. Cum iureşul trecea, ţiganii reveneau în locurile pe care le ocupaseră iniţial, reluându-şi obiceiurile lor.


Şi în 9 mai 1633, regele Filip IV a ordonat publicarea unui alt regulament destinat ţiganilor. Printre multele prevederi ale acestuia, multe dintre ele regăsindu-se şi în cel din 1499, se interzicea ca ţiganii să locuiască în cartiere exclusiv ţigăneşti sau să formeze majorităţi, le erau interzise meserii sau ocupaţii ce nu le erau în mod expres destinate şi li se interzicea să se depărteze de locul de domiciliu, totul sub ameninţarea celor mai severe pedepse. Edicte şi regulamente similare au elaborat de-a lungul timpului mulţi regi ai Spaniei, dar ele nu fac decât să certifice că ţiganii au fost sever reprimaţi şi marginalizaţi în Evul Mediu spaniol și că locul lor de baștină e Africa.


De parcă ar fi o ruşine, ţiganii au cerut să li se spună „romi”; de fapt, nu „romi”, ci „rromi”. Spun mulţi, dar fără a se constitui într-o argumentaţie serioasă, că „rom” vine de la cuvântul ţigănesc … „dom”, care ar însemna… „om”. Pentru copiii de grădiniţă, explicaţia ar putea părea plauzibilă… „Rom” aş putea înţelege, dar „rrom”? Să le luăm pe rând…

Într-o carte din sec. XIX aflată în Biblioteca Naţională a Franţei, ni se explică anumiţi termeni vehiculaţi în Evul Mediu în Africa de Nord. Printre ei găsim şi cuvântul „rom”. El era folosit de către arabi pentru a-i desemna pe creştinii ce aparţinuseră cândva Imperiului Roman din Africa. De altfel, în limba arabă se păstrează şi azi „roum/roumi” sau „rum/rom” cu aceeaşi semnificaţie – „creştin”. Aşadar, dacă vom certifica denumirea de „rom” va trebui să acceptăm că ţiganii au convieţuit în acelaşi areal cu arabii cuceritori ai Maghreb-ului. De altfel, popoarele şi populaţiile Africii de Nord au fost puternic creştine (începând cu sec. II d.Ch.) şi până în anul 1137, cel puţin (de atunci datează ultima atestare documentară a creştinismului în Africa; până în timpurile moderne, când Puterile europene au anexat teritorii africane, creştinismul a fost înlocuit complet de islam).


Dar să lăsăm „rom” şi să analizăm un pic cel de-al doilea termen, cel de „rrom”. Acest dublu „r” îl întâlnim grafic (în pronunţie mai există și la alte popoare, dar cu aceeaşi origine) în două limbi: în spaniolă (castellano, de fapt şi în tamacheq, limba tuaregilor. Tuaregii sunt doar unul dintre popoarele berbere, popoare ce se întind din Maroc şi până în sudul Egiptului, oaza Shiwa. În Antichitate şi în Evul Mediu, răspândirea lor era cu mult mai pronunţată, berberii dând Egiptului doua dinastii de faraoni. În alfabetul libico-punic, strămoşul alfabetului tuaregilor, dar şi al alfabetelor europene „r”-ul dublu era ortografiat ca şi azi, cu grupul „gh”.



Teoria care susţine că ţiganii au venit în Europa în jurul anului 1350 din Asia este una complet lipsită de credibilitate. Ţiganii nu puteau face obiectul unui edict al regelui Spaniei la 1387, fără ca ei să devină, cu timpul, o problemă socială. Un alt motiv pentru care nu avem măsuri coercitive ce să le fie destinate înainte de 1387 este faptul că Spania a fost o lungă perioadă sub ocupaţie maură. Reconquista nu a durat un an – doi, ci peste 700 de ani, creştinii recucerind încet şi cu dificultate teritoriile deţinute cândva. Prin aceasta recucerire, creştinii au „moştenit” nu doar teritoriile, ci şi mare parte a populaţiilor străine care le populau, printre ele şi ţiganii.


Pentru a susţine că originea ţiganilor este în îndepărtata Indie, ar trebui ca măcar acolo să existe nişte dovezi incontestabile; doar n-au plecat toţi… Am înţeles că pe tot drumul până în Europa n-au lăsat nici măcar o urmă, dar în locul de „origine” ceva urme trebuie să găseşti dacă vrei să baţi în cuie teoria. Istoria foloseşte în mod obişnuit două mari categorii de surse: cele scrise şi concluziile săpăturilor arheologice. În ceea ce-i priveşte pe ţigani, arheologia este neputincioasă sau nu are ce descoperi nici în India şi nici pe traseul ipotetic spre Europa.


Cât priveşte sursele documentare, lucrările acceptate citează nişte năzdravanii de documente, unele în care au găsit cuvinte ce par a desemna populaţiile de ţigani, dar refuză cu încăpăţânare să citeze sau să verifice cărţi şi documente aflate în Biblioteca Academiei Regale a Spaniei. Fireşte, izvoarele documentare aflate acolo le-ar da peste cap teoria conform căreia ţiganii au apărut în Europa după anul 1350, pentru că ei erau deja o problemă pentru peninsula Iberică de 150 de ani. Îmi pare neserios să ne imaginăm că vin din India, crează animozităţi în Spania anilor 1100-1200, deci în vestul Europei, pentru ca abia apoi ei să se întoarcă în Est, în Valahia (1387). Aceasta cronologie arată că există o altă logică a migraţiei sau cel puţin un alt izvor al nomadismului decât cel acceptat azi.


Un alt element ignorat este culoarea pielii. Oricât ar fi de dominantă în rândul populaţiilor de ţigani culoarea smeadă şi chiar melano a pielii, să spunem că există şi ţigani cu ochi albaştri şi piele albă şi chiar unii blonzi. Aceasta eterogenie ar putea părea întâmplătoare sau rezultată din combinările ţiganilor cu populaţii nordice, dar nu e deloc aşa; fireşte că au existat şi căsătorii accidentale între ţigani şi femei ce făceau parte din popoarele care îi găzduiau pe ţigani, dar aceste cazuri sunt insignifiante ca număr pentru a putea motiva existenţa a mii de ţigani cu pielea albă şi ochi albaştri. Aceeaşi situaţie o regăsim la berberii nord-africani, ei înşişi purtători ai caracteristicilor mai sus-amintite. Sunt berberi cu piele albă şi ochi albaştri, cu piele smeadă şi ochi căprui, dar şi cu piele neagră sau melano.


„Argumentul” lingvistic iar mi se pare o făcătură. Se susţine că limba romani este una arhaic-indo-europeană şi deci ar justifica teoria originilor indiene ale ţiganilor. Deloc, aş zice eu! Toate limbile europene au ca origine limba primară comună din care a derivat limba persană şi, mai apoi, toate celelalte limbi indo-europene, dar şi nord-africane. Chiar şi berbera, o limbă considerată hamitică şi înrudită apropiat cu limba bască şi cu dialectul napolitan are o origine pierdută în negura timpului, dar în care cuvintele de origine sanscrită încă ocupa un loc important (de ex. Deva, Arad, fota, Bârsa etc.).


Să spunem şi că la Alexandria, Tunis şi Constantine (Algeria) erau în Evul Mediu cele mai mari târguri de sclavi şi astfel vom începe să înţelegem şi sclavia ţiganilor. Ipotetica şi nerealista lor migraţie din India nu a lăsat nici o urmă, însă Africa de Nord de azi are la tot pasul urmele originilor lor. Toate caracteristicile întâlnite la ţiganii europeni, începând cu fizicul, trecând prin obiceiuri şi terminând cu apucăturile – le întâlnim azi în Maghreb; obiceiul de a fura este atestat documentar încă de pe vremea faraonilor, inapetenţa faţă de muncă, minciuna şi înşelătoria, propensiunea faţă de gesturi şi atitudini teatrale, de bâlci, ca şi interesul faţă de hrana de bază lipsită de rafinament – toate sunt proprii şi ţiganilor, dar şi nord-africanilor.


Ţiganii au ajuns, prin asimilarea forţată practicată de austro-ungari să constituie o problemă şi pentru naţionaliştii unguri. Utilizând termenul de „maghiar” în locul celui firesc de „ungur” (locuitor al Ungariei), regimurile de la Budapesta – şi după ele, organizaţiile comunist-extremiste şovine de la noi şi de aiurea – au încorporat de-a lungul timpului secui şi ceangăi, dar şi ţigani descendenţi ai celor obligaţi să devină „unguri” în vremea Mariei Tereza şi a lui Franz Iosef sub un singur nume asimilant: maghiari. Aparţinători ai unei populaţii aproape complet analfabetă, ţiganii se văd obligaţi să accepte „originile” trasate de alţii şi savant interpretate azi în „laboratoarele” Söros.



Dragoș Gros

                                                                                                                                                                                          


Share this article :

+ comentarii + 1 comentarii

20 octombrie 2015, 11:58

Foarte interesant...

Trimiteți un comentariu

 
Support : Creating Website | Johny Template | Mas Template
Copyright © 2011. Enciclopediae - All Rights Reserved
Template Created by Creating Website Published by Mas Template
Proudly powered by Blogger